Bucureștiul are o mulțime de restaurante, însă de cele mai multe ori suntem indeciși când vine vorba de alegerea unuia bun la care să mâncăm. În cadrul celei de-a doua ediția a galei Gault&Millau, din 24 iunie 2019, au fost premiate mai multe restaurante atât din București, cât și din alte orașe ale țării.
Iată care este topul celor mai bune restaurante din București, conform clasamentului din 2019:
10) Frank Dining Dessert Bar
Frank Dining Dessert Bar este un restaurant elegant, cu un meniu european modern și o selecție unică de vinuri din Franța și Italia. Locația este primitoare, potrivită celor care caută liniște și o masă preparată ca la carte. Restaurantul se află pe strada Postelnicului, nr. 12.
9) Caju by Joseph Hadad
Caju este restaurantul în care Joseph Hadad și-a dorit să ofere clienților preparatele copilăriei sale, cu puternice influențe nord-africane. Decorul restaurantului redă o atmosferă modernă, dar cu mici detalii orientale. Experiențele în gastronomie pe care le-a avut în întreaga lume, l-au incurajat pe Joseph Hadad să își urmeze pasiunea aici, în România. Localul este unul elegant, rafinat și se află în centrul Bucureștiului, chiar în spatele Ateneului Român, pe Strada Nicolae Golescu 16.
8) Noeme (Bistro Guxt)
Nominalizat în 2019 la premiile Gault & Millau, restaurantul Bistro Guxt și-a schimbat numele în Noeme și a introdus conceptul de fine dining. Este o afacere de familie, iar localul este deținut de 3 surori: Alice, Carmen și Lăcrămioara. Ingredientele și produsele sunt atent selecționate, în mare parte de la producători locali, iar preparatele sunt foarte creative. Restaurantul se află pe strada Anton Pann, nr 29, în sectorul 3 al capitalei și oferă clienților un spațiu confortabil și intim,
7) Mahala
Pentru Petru Sorin Cucu, Chef și proprietar al restaurantului, gastronomia este un mod de a trăi, iar pasiunea lui pentru gătit nu are limite. Restaurantul Mahala este unul contemporan, dar cu influențe românești din multe zone ale țării. Amenajarea localului surprinde plăcut mulți clienți datorită elementelor tradiționale. Acesta este deschis din 2015 și se află pe Calea Rahovei, la câțiva pași de Palatul Bragadiru.
6) Casa Di David
Casa Di David este unul dintre cele mai frumoase restaurante aflate pe malul lacului Herăstrău din București. Restaurantul atrage prin design-ul elegant și atmosfera de lounge. Își propune să satisfacă toate gusturile, de aceea meniul este unul diversificat, de la preparate italienești, la preparate asiatice. Casa Di David este un restaurant elegant, romantic, cu o bucătărie internațională și cu o mulțime de preparate delicioase. Proprietarul restaurantului lucrează cu chefi din multe țări ale lumii pentru a oferi localului o notă personală, proprie. Îl gășiți pe Șoseaua Nordului, nr. 1D.
5) L’atelier de Samuel le Torriellec
L’atelier de Samuel le Torriellec este un restaurant de fine dining cu preparate delicioase din gastronomia franceză. Salonul este unul foarte elegant și modern care se află în cadrul Hotelului Epoque, lângă Parcul Cișmigiu. Este deschis încă din 2010 și adună iubitori ai bunului gust din toate colțurile lumii. Chef Samuel Le Torriellec încurajează extravaganța și este un mare pasionat al gastronomiei. Meniul restaurantului include o mulțime de feluri clasice din bucătăria franțuzească, iar mâncarea, serviciile oferite și atmosfera locației oferă clienților o experiență culinară inedită.
4) Joseph by Joseph Hadad
Cele mai citite articole
Joseph by Joseph Hadad este un restaurant de fine-dining, modern, contemporan, un loc în care bucătării recreează arta culinară, adăugând în preparate multă creativitate. Cu o experiență de peste 30 de ani, Joseph Hadad este bucătar internațional și jurat în cadrul emisiunii MasterChef, de la ProTv. Își dedică tot timpul său artei culinare și este considerat un artist în pregătirea preparatelor. Restaurantul este deschis din 2012 și se află în sectorul 1 din București, pe strada Prof. Dr. Ion Cantacuzino, nr.8.
3) The Artist
Restaurantul The Artist se află într-o clădire istorică, pe Calea Victoriei, nr. 147. Deși clădirea este una veche, interiorul este unul modern care denotă eleganță și rafinament. La The Artist găsești preparate internaționale, un meniu diversitivat, iar pe lângă mâncarea delicioasă, clienții se bucură și de show-uri culinare. Paul Oppenkamp, chef și proprietar olandez al restaurantului The Artist, pune mare accent pe textura, aroma și culoarea mâncărurilor. În preparatele sale, acesta îmbină tehnici clasice ale gastronomiei cu cele din bucătăria moleculară.
2) Kaiamo
Restaurantul Kaiamo, deschis în septembrie 2018, și-a propus să readucă aminte românilor de mâncărurile simple, făcute de bunica. Ingredientele sunt luate de la producători locali, iar meniul restaurantului este divers și se schimbă o dată la 3 luni. Numele ,,Kamaio” nu este ales întâmplător. Acesta înseamnă năzuintă spre absolut, fiind un concept din vremea dacilor. Proprietarul și chef-ul restaurantului, Radu Ionescu a ales acest nume din dorința de a oferi clienților săi mâncăruri ce ating perfecțiunea. Localul are un design minimalist, dar care reflectă tradiția românească și se află foarte aproape de stația de metrou Aviatorilor, pe strada Ermil Pangratti, nr. 30A. Kaiamo este un restaurant contemporan, dar care aduce clienților săi gustul mâncării din copilărie.
1) Bistro Ateneu
Bistro Ateneu a fost desemnat Restaurantul Anului 2019, iar Alexandru Dumitru, head chef și coproprietarul localului, a obținut distincția de Bucătar-Șef al Anului. La acest restaurant din București găsești un meniu care surprinde prin subtilitate, amabilitate și profesionalism.
Locația este una excelentă, în centrul Bucureștiului, chiar lângă Ateneul Român, pe Strada Nicolae Golescu nr. 18. La Bistro Ateneu poți să savurezi mâncare românească, alături de vinuri românești și internaționale. Fiecare preparat din bucătăria restaurantului își propune să ofere clienților o adevărată plăcere culinară.
Mâncarea, servirea și locația sunt foarte importante pentru a avea o experiență culinară plăcută. Care este restaurantul tău preferat?
Sursa Foto: Pixabay
Articol realizat in colaborare cu: