Petrecerea burlăcițelor este o tradiție modernă, celebrată înainte de nuntă, extrem de populară de ani buni și în România, De regulă, domnișoarele de onoare sunt cele care organizează acest eveniment în cinstea miresei, ocupându-se de absolut orice detaliu important pentru succesul petrecerii: outfituri, locație, program, meniul de băuturi etc.Dacă trebuie să organizezi o petrecere a burlăcițelor, însă nu știi de unde să începi, te afli în locul potrivit. Îți explicăm în cele ce urmează care sunt principalele elemente care dau farmec unui astfel de eveniment, pentru a-i organiza prietenei tale bune o surpriză pe care și-o va aduce aminte cu drag pentru tot restul vieții!
Petrecerea burlăcițelor: ce presupune acest eveniment?
Înainte de toate, trebuie să știi că un astfel de party este despre:
- o seară cu cele mai bune prietene: vei organiza o petrecere dedicată exclusiv miresei, la care vor participa și domnișoarele de onoare de la nuntă, pentru a celebra dragostea și susținerea necondiționată pentru cea care urmează să se mărite în scurt timp;
- distracție și relaxare: activitățile pregătite pentru o petrecere a burlăcițelor pot varia foarte mult, de la o cină elegantă cu mâncăruri și băuturi preferate de doamne la un weekend într-o locație exotică;
- cadouri frumoase: surprizele pregătite pentru mireasă pot varia, de la un tort special la diferite cadouri personalizate;
- un binemeritat moment de răsfăț: la petrecerea burlăcițelor, viitoarea mireasă se poate relaxa și bucura de compania prietenelor, înainte de a se concentra exclusiv asupra pregătirilor pentru nuntă.
De ce sunt importante petrecerile burlăcițelor?
Privind puțin mai departe de ideea de „tradiție”, este simplu de observat că un astfel de eveniment:
- creează amintiri: petrecerea burlăcițelor oferă oportunitatea de a crea amintiri de neuitat, povestite cu drag peste ani;
- consolidează prietenii: acest eveniment intim întărește legăturile dintre cele mai bune prietene invitate la nuntă, generând un sentiment de unitate;
- reduce stresul: înainte de nuntă, viitoarele mirese se pot confrunta cu o oarecare presiune; petrecerea burlăcitelor oferă o pauză binevenită, perfectă pentru relaxare;
- sărbătorește iubirea: este o prilej ideal pentru sărbători iubirea și prietenia, într-un moment important din viața unei femei.
Câte persoane ar trebui invitate la o petrecere a burlăcițelor?
Totul depinde de preferințele miresei, raportate la dorința sa pentru un anumit tip de eveniment și dimensiunea cercului său de prietene bune. Iată câteva aspecte de luat în considerare:
- relația miresei cu prietenele sale: dacă are un grup mic de prietene foarte apropiate, poate prefera o petrecere mai intimă; pe de altă parte, dacă face parte dintr-un cerc social extins, ar putea invita mai multe persoane;
- bugetul avut la dispoziție: numărul de invitate va influența în mod direct costurile petrecerii;
- tipul de petrecere: pentru o cină intimă, un număr mai mic de persoane este ideal; pentru o petrecere intensă, cu multe activități, se poate invita un grup mai mare;
- locul în care se va organiza petrecerea: spațiul disponibil reprezintă un factor important pentru stabilirea numărul de invitate.
Câteva recomandări pentru finalul acestui capitol:
- petrecere intimă: 5-10 persoane;
- petrecere medie: 10-15 persoane;
- petrecere mare: 15+ persoane.
Locații ideale pentru organizarea unei petreceri a burlăcițelor
Alegerea locației poate influența atmosfera, activitățile și amintirile create. Iată câteva recomandări de care ai putea ține cont:
Centrul de SPA & Wellness
Cele mai citite articole
O escapadă cu fetele la SPA poate fi o modalitate excelentă de a vă relaxa împreună înainte de nuntă. Masajele, tratamente faciale și sesiunile de yoga sunt doar câteva dintre activitățile pe care le puteți încerca.
Vila de la munte
Dacă vă gândiți la celebrarea acestui eveniment într-o atmosferă mult mai intimă, o evadare din oraș la munte poate fi o alegere excelentă. Puteți închiria o întreagă vilă cochetă pentru toată gașca de fete, iar apoi puteți organiza o mulțime de evenimente interesate în această mini vacanță:
- cine în aer liber și picnicuri;
- drumeții pe trasee de munte;
- plimbări cu bicicleta etc.
Uite și o rețetă de lichior de ouă de preparat acasă, ce își poate găsi fără probleme loc pe lista cu bunătăți pentru ieșirea voastră la munte!
Hotelul de la mare
O vacanță la mare este oricând binevenită, pentru ca vă oferă oportunitatea de a vă relaxa pe plajă, de a înota sau de a practica sporturi nautice. Puteți închiria o vilă sau un apartament cu vedere la apă și să vă bucurați împreună de aceste zile frumoase ce preced marele eveniment din viața prietenei voastre bune.
Orașul preferat al miresei
Dacă bugetul permite, poți organiza o excursie în orașul preferat al miresei. Un city break este ideal pentru a explora împreună peisaje noi, mâncăruri bune și cocktailuri cu ingrediente uimitoare, așa cum este acest lichior Ramazzotti Amaro. Dintre toate opțiunile, aceasta necesită o organizare perfectă, pentru ca lucrurile să iasă așa cum vă doriți.
Sa organizezi o petrecere a burlăcițelor nu este atât de greu precum ai crede, atunci când ai la îndemână sfaturile potrivite. Pregătește totul în detaliu și oferă-i prietenei tale o surpriză de care își va aduce aminte cu drag peste ani!