Pentru mulți oameni, superstițiile reprezintă un lucru de la care nu trebuie să se abată niciodată. Iar când vine vorba despre nunți, în funcție de locul țării, acestea pot fi chiar cu zecile. Unele sunt însă universal valabile și sunt răspândite pe tot teritoriul țării.
Iată care sunt cele mai întâlnite superstiții înainte de nuntă:
- Mulți consideră că mirele nu trebuie să vadă rochia de mireasă sau pe ea îmbrăcată astfel înainte de nuntă
Această superstiție este ținută de ani buni și foarte mulți oameni nu se abat de la ea nici în 2021. Mirii consideră că vor avea ghinion în cazul în care un astfel de moment s-ar ivi. Totuși, superstiția are legătură cu un episod mai degrabă amuzant. Au trecut sute de ani de atunci, dar românii continuă să respecte tradiția. Astfel, cu sute de ani în urmă, cu ocazia unei nunți aranjate, tatăl socru nu avea suficientă încredere în calitățile fetei, motiv pentru care și-a dorit ca mirele să o vadă direct la nuntă, eliminând riscul să se răzgândească sau să refuze. Astfel, fața i-a fost acoperită cu un voal până la cununie.
- Trifoiul aducător de noroc
Cele mai citite articole
Tot mai mulți oameni aleg ca invitațiile pentru nuntă să fie realizate pe hârtie în formă de trifoi. E cunoscut faptul că trifoiul aduce noroc, motiv pentru care mirii aleg această variantă cu gândul că îl vor atrage de partea lor și vor avea nunta și căsnicia îmbelșugate. Nu este clar de ce mulți oameni consideră că trifoiul este norocos, dar această tradiție este întâlnită și în alte domenii. Spre exemplu, printre mărțișoarele populare sunt cele cu trifoi. Iar trifoiul este echivalentul norocului și în jocuri. Un exemplu este slotul Burning Hot, disponibil pe casino.netbet.ro, în care trifoiul este unul dintre cele mai râvnite simboluri, alături de lămâile, pepenele, strugurii, clopoțelul și cifra 7. Jocul poate fi accesat pe NetBet, operator licențiat de ONJN în România, pe platforma căruia mai sunt disponibile sporturi virtuale, loterii internaționale, jocuri de poker și o mulțime de evenimente sportive pe care se poate paria pe sport.netbet.ro.
- Nu e bine să vezi o altă mireasă în ziua nunții
Miresele se străduiesc din răsputeri ca înaintea nunții să nu se întâlnească pe drumul spre biserică sau în lăcașul de cult cu o altă mireasă. Și în acest caz se spune că ar atrage ghinionul de partea lor. Astfel, miresele sunt ajutate inclusiv de persoanele din jurul lor în așa fel încât să evite orice alt contact cu alte persoane aflate în aceeași situație. Unele chiar ajung să se streseze din acest motiv.
- Miresele care scăpa buchetul vor divorța
O superstiție radicală, dar la care foarte multe mirese țin. Se spune că aduce un ghinion crunt scăparea buchetului din mână. Din acest motiv, multe mirese se asigură că nu vor ajunge în această situație. Nu de alta, dar tradiția susține că într-un asemenea caz se ajunge mai mult ca sigur la divorț. Și această superstiție are o istorie bogată și pornește de la cazul unei mirese care a divorțat după ce a scăpat buchetul de nuntă. Ea a considerat că divorțul a fost pricinuit de scăparea florilor.=
- Aduce ghinion să faci nunta în luna mai
Statistic vorbind, nunțile organizate în luna mai sunt dintre cele mai puține, raportat la perioada în care din punct de vedere religios se pot efectua. Iar acest lucru are legătură tot cu o superstiție. Tradiția spune că persoanele care se căsătoresc în luna mai vor regreta mereu, deoarece sunt foarte mari șanse să se ajungă la divorț. Superstiția a început tocmai în vremea romanilor. Tot în același context, mulți consideră că nu este bine să te logodești marțea, miercurea sau vinerea deoarece vei atrage ghinionul.