Din moment ce petrecem o mare parte din timp în bucătărie pentru a găti și consuma preparatele alimentare sau pentru a petrece timpul liber cu cei dragi, amenajarea ei este la fel de importantă ca amenajarea celorlaltor încăperi din locuință. De aceea, atât arhitecții, cât și proprietarii trebuie să acorde o atenție deosebită elementelor cheie care definesc designul interior al bucătăriei.
Unul dintre cele mai importante aspecte, indiferent de ce idei de amenajare a unei bucatarii ai, se referă la alegerea ușilor potrivite pentru aceasta. În prezent, la mare căutare sunt ușile de sticlă, considerate un element statement al designului interior.
De ce să alegi uși de sticlă pentru amenajarea bucătăriei?
Bucătăria poate fi amenajată cu uși de sticlă din următoarele considerente:
- Prezintă un nivel ridicat de rezistență;
- Nu este supusă riscului de deformare în condiții de umiditate crescută;
- Diminuează nivelul de zgomot din camerele învecinate;
- Împiedică transmiterea mirosurilor către încăperile alăturate;
- Se remarcă printr-un design elegant, putând fi încadrate în numeroase stiluri de amenajare;
- Adaugă o notă de personalitate în încăpere, valorificând fiecare element arhitectural sau de decor din aceasta;
- Asigură un flux mai bun de lumină naturală, permițând iluminarea eficientă și furnizând senzația de spațiu mare;
- Ușile glisante optimizează spațiul;
- Se întrețin ușor, prin curățarea frecventă cu o lavetă și un detergent non-abraziv;
- Se montează facil;
Sunt disponibile în numeroase modele, culori și tipuri de sticlăCe modele de uși de sticlă alegi pentru bucătăria ta?
În funcție de caracteristicile arhitecturale și de stilul de amenajare abordat, poți include următoarele tipuri de usi de sticla pentru amenajarea bucătăriei:
- Uși de sticlă cu toc – în variantă de toc de aluminiu sau de lemn, ușile de acest gen sunt recomandate pentru goluri de zid care pornesc de la 60 – 100 cm pe lățime și 190 – 210 cm pe înălțime. Pot fi prevăzute cu broască cu inchidere sau fără. Sticla securizată poate fi clară, ultraclară, sablată sau colorată în masă. Modelele în cazul sticlei sablate variază în funcție de nivelul de confidențialitate dorit, gradul de luminozitate, conformitatea cu stilul de amenajare abordat și alte exigențe.
- Uși de sticlă fără toc remarcându-se prin linii perfecte, neacoperite și simple, ușile de sticlă fără toc de la Rom Decor sunt o alegere elegantă pentru amenajarea bucătăriei. Cu o grosime de 8 sau 10 mm, sticla securizată poate fi clară, ultra-clară, colorată în masă, sablată sau printată ceramic. Acest tip de ușă este o opțiune indicată în amenajarea bucătăriei deoarece tratamentul anti-pată aplicat pe suprafața sticlei permite curățarea facilă și rapidă. Ușile de sticlă fără toc pot fi batante sau pivotante.
- Uși de sticlă glisante – potrivite pentru spațiile în care utilizarea la maxim a spațiului disponibil este o prioritate, aceste uși se remarcă printr-un design deosebit, care îmbunătățește instant estetica și funcționalitatea bucătăriei. Ușile de sticlă glisante de la Rom Decor permit o rulare facilă și silențioasă a panourilor, fiind prevăzute cu amortizoare duble Soft Close. Posibilitățile de personalizare sunt multiple, proprietarii putând opta pentru sticlă clară cu tratament anti-calcar, sablată cu model sau printată ceramic. De asemenea, pot fi montate pe perete sau în golul acestuia.
Dacă îți dorești schimbarea ușilor la bucătărie, specialiștii Rom Decor sunt gata să-ți ofere servicii de consultanță și soluții personalizate pentru amenajarea bucătăriei tale. Contactează-ne!